Amintiri de la CEE New Managers Training: povești din Varșovia

24 Octombrie 2023
Ce se poate întâmpla când aducem laolaltă toți noii manageri din Mazars Central & Eastern Europe (CEE), într-un cadru atât profesionist cât și relaxat, pentru a lua parte împreună la o experiență complexă din toate punctele de vedere? Îți povestim în cele ce urmează!
Articol CEE Varsovia_body2

Săptămânile trecute, colegele noastre au participat la CEE New Managers Training la Varșovia, un eveniment menit să întrunească noii manageri din cadrul Mazars din Europa Centrală și de Est. Desfășurat pe durata a trei zile, acesta a fost gândit ca un proces de învățare atât prin acumularea de cunoștințe noi cât și prin autocunoaștere. Elementele de bază ale evenimentului au fost interacțiunea dintre participanți, schimbul constant de informații, opinii și idei, prin care fiecare dintre ei și-a putut mări perspectivele și cel mai important, a putut învăța ceva din experiența celuilalt. Fie că vorbim despre persoane specializate în arii complet diferite, fie că vorbim despre colegi din alte țări care lucrează pe proiecte similare și împărtășesc puncte comune, atmosfera familiară și sentimentul de siguranță pe care le-a facilitat acest training au venit ca un suport pentru noii noștri manageri și ca o încurajare la a se deschide în fața colegilor și de a forma noi legături.

Un nou rol vine întotdeauna cu provocări și de cele mai multe ori, cu nesiguranță sau neîncredere, iar un nou rol de management nu este străin de acestea. La Mazars, oamenii sunt centrul activității noastre. Mizăm pe cunoștințele, abilitățile și profesionalismul oamenilor noștri în absolut tot ce facem, fiind esențial ca aceștia să aibă tot suportul necesar din partea noastră în fiecare etapă a evoluției lor.

Colegele noastre ne-au povestit experiența lor de la Varșovia printr-o serie de testimoniale, astfel am descoperit ce a însemnat cu adevărat CEE New Managers Training, chiar prin ochii lor. Ne-au povestit despre schimbul de experiență și perspective ce a avut loc între participanți, despre ce informații noi au adus cu ele de la Varșovia, despre cum s-au simțit pe parcursul celor trei zile, dar și despre vibe-ul evenimentului și atmosfera acestuia.

Perspective de la colegii din CEE

Dată fiind natura evenimentului, participanții au avut parte de oportunități de networking și expunere la nivel de regiune. Experiența le va servi în noul rol și ca un exercițiu de colaborare cu oameni diferiți, cu o abordare și mod de lucru diferite, însă care sunt uniți de același scop comun, ceea ce vor replica într-o mică sau mare măsură în cadrul propriilor echipe pe care le vor coordona. Acest lucru a venit la pachet cu un nou nivel de apreciere pentru punctele diferite de vedere din care putem cu toții învăța.

Sunt foarte recunoscătoare că am putut acumula cunostințe noi de management și observa diferite metode de abordare ale celorlalți participanți. Am avut ocazia să punem în practică noțiunile teoretice prezentate printr-o serie de exerciții interactive. A împărtășit Mihaela Zamfirescu, Supervisor Client Coordination din experiența ei la această sesiune de training.

Simina Vicol, Manager Outsourcing – Accounting, ne povestește cum CEE New Managers Training în Varșovia a fost de vis! Provocator, bine structurat, cu jocuri de rol și diferite scenarii de interpretat și de analizat, echipe mixte la fiecare activitate, interacționând astfel direct cu colegii din regiune. Da! REGIUNE a fost un alt cuvânt cheie al acestui training. Am cunoscut Mazarieni din CEE, cu particularități și provocări specifice liniilor de servicii din care fac parte, pentru că succesul nu se limitează la o echipă și la îndeplinirea proiectelor ce țin de un departament, ci reprezintă colaborarea implicită cu celelalte departamente.

Cunoștințe noi

Misiunea cea mai importantă a training-ului a fost să ofere noilor manageri toate resursele necesare în activitatea lor de acum încolo. Fie că vorbim despre informații menite să fie de ajutor în gestionarea relației cu echipele, a caracterelor și a modurilor de abordare diferite ale oamenilor pe care îi supervizează sau noi instrumente pentru a eficientiza munca lor, colegele noastre au putut să culeagă sfaturi extrase din experiențele colegilor dar și mai important, să conștientizeze cum să pună în practică informații pe care le aveau deja.

În această direcție, Floriana Păianu, Manager Audit & Assurance ne povestește: În ceea ce privește informațiile livrate în cadrul evenimentului, au rămas cu mine cele din training-ul bazat pe modelul DISC, acesta având rolul de a ne ajuta să identificăm anumite comportamente în echipele pe care le coordonăm și să ne bazăm interacțiunea cu oamenii cu care lucrăm pe aceste caracteristici.

Natura diferită a training-urilor și complexitatea spectrului lor au necesitat abordări diferite de la unul la celălalt, unele dintre ele având în centru imaginea personală și modul în care se prezintă participanții acum aflați în roluri de management. Floriana adaugă legat de acest aspect: training-urile de cunoaștere și personal branding au reușit să creeze un spațiu sigur și relaxat pentru ca noi să ne putem deschide și să împărtășim părerile fără frica de a fi judecați. Simt că ne-au încurajat să gândim în profunzime la imaginea pe care noi o portretizăm celorlalți și cum aceasta trebuie să fie aliniată cu valorile și motivațiile noastre legate de dezvoltarea profesională.

Experiența de la Varșovia m-a învățat că este esențial pentru un manager ca acesta să își cultive abilitățile de leadership și să construiască relații solide cu membrii echipei sale pentru a se putea adapta schimbărilor rapide din mediul de afaceri, ne-a împărtășit Aurelia Neagu, Manager Audit & Assurance, plusând pe importanța greșelilor în viața noastră și folosirea acestora ca lecții valoroase, din care să învățăm și care să contribuie la o dezvoltare continuă.

Angela Niță, Manager, Outsourcing – Accounting, în poveștile sale de la Varșovia punctează: Experiența CEE New Managers Training de la Varșovia m-a ajutat să conștientizez cu adevărat importanța rolului meu atât în cadrul echipei, cât și în cadrul companiei. Mi-a fost astfel amintită și responsabilitatea pe care o port reprezentând Mazars într-un mod profesionist, prin ghidarea echipei mele către succes, punând accent pe colaborare și muncă în echipă. Evenimentul a scos în evidență diferențele dintre noi, plusând pe ideea că misiunea noastră este aceea de a le transforma în avantaje pentru noi și echipa noastră, valorificând perspectivele și modalitățile de lucru sau de abordare a problemelor diferite.

Atmosfera training-ului

Complexitatea unui eveniment de acest gen poate reprezenta o provocare în sine, date fiind volumul de informații oferite și durata acestuia. Într-un astfel de context, unul dintre elementele care conduc la succes este atmosfera creată, care a diferențiat evenimentul de altele asemănătoare, așa cum colegele noastre menționează în continuare. Acest lucru vine totodată cu avantajul de a fi facilitat în primul rând o experiență distractivă, un spațiu relaxat, în care colegii noștri să se poată exprima liber și simți în largul lor, departe de o experiență sobră, mult prea oficială.

Combinația dintre util și plăcut a stat la baza celor trei zile petrecute la Varșovia, așa cum povestește Claudia Mateiu, Junior Manager Business Development: De la activități distractive, de cunoaștere și apropiere a participanților și de descoperire a orașului până la sesiuni de învățare cu un conținut adaptat pentru orice nivel de cunoștinte, legate de LinkedIn, instrumente de management și business development, toate au contribuit la un eveniment echilibrat din toate punctele de vedere, care a fost extrem de util și a reușit să își atingă scopul. Claudia punctează și importanța elementelor logistice și de organizare, care au contribuit la tot ceea ce a însemnat CEE New Managers Training: Experiența training-ului a fost una cât se poate de plăcută datorită disponibilității si amabilității de care organizatorii și trainerii au dat dovadă pe tot parcursul evenimentului. Acesta mi-a oferit în primul rând claritate asupra instrumentelor și modurilor de abordare care pot fi folosite în facilitarea interacțiunilor din cadrul muncii și de asemenea, oportunitatea de a interacționa cu colegii noștri din alte țări. 

Aspecte asemănătoare ne-a împărtășit și Ana Dragomirică, Manager Outsourcing – Accounting: De cele mai multe ori, noțiunea de training este asociată cu multe aspecte tehnice, teoretice și multe ore pe scaun. Însă acesta s-a diferențiat de toate celelalte atât prin faptul că a creat un context în care noi să putem ieși din zona noastră de confort prin interacțiunile și colaborarea cu colegii noștri din alte țări, cât și prin îmbinarea teoriei cu practica de-a lungul activităților la care am participat

Articol CEE Varsovia_body4

Nu ne-am fi putut imagina o altfel de imagine de ansamblu asupra a ceea ce a însemnat CEE New Managers Training decât cea pe care am descoperit-o prin ochii colegelor noastre, cărora le mulțumim pentru deschiderea și receptivitatea de care au dat dovadă. Suntem convinși că dispun, într-adevăr, de toate resursele necesare, fie ele profesionale, fie personale, pentru a face față tuturor provocărilor noilor roluri în care se află. Am călătorit astfel cu ele în mod virtual la Varșovia, luând parte la un eveniment complex, ce a adus la masa de discuții, împreună, perspective diferite care au același scop comun. Colaborare, deschidere, informații valoroase și oameni: despre asta a fost CEE New Managers Training.

Contact

Alexandra Săndulescu
Alexandra Săndulescu Employer Branding Communication Specialist - București

Profil detaliat