Linii Directoare OCDE și IGF privind abordarea riscurilor BEPS în cazul determinării prețurilor pentru minerale

Deoarece industria minieră are un potențial ridicat de a contribui la bugetele statelor, Centrul de Politică Fiscală și Administrare al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) Forumul Interguvernamental pentru Minerit, Metale şi Dezvoltare Sustenabilă (IGF) au pus bazele unei colaborări (inițiativa OCDE - IGF), axată pe îmbinarea expertizei fiscale și a cunoștințelor specifice industriei, cu scopul de a redacta linii directoare pentru state, astfel încât acestea să poată gestiona această problemă.

Determinarea corectă a prețurilor între entități afiliate pentru produsele miniere reprezintă un subiect important, dar și complex pentru state. Acest lucru se datorează faptului că trebuie să fie luați în considerare o multitudine de factori, cum ar fi ajustările privind calitatea, datele publice limitate privind prețurile, etapa de purificare, etc.

Având în vedere faptul că România este o țară bogată în resurse minerale (țiței, gaze naturale, aur, argint, metale feroase și neferoase) și că numeroase societăți românești și străine activează în acest sector, există un potențial ridicat pentru obținerea de resurse bugetare din acest domeniu. Prin urmare, aceste linii directoare publicate de OCDE și IGF sunt aplicabile și în cazul acestor societăți.

OCDE și IGF au publicat două seturi de linii directoare, pentru care sunt așteptate comentarii, și anume „Determinarea prețurilor mineralelor: linii directoare privind prețurile de transfer” și „Determinarea prețurilor mineralelor: linii directoare privind prețurile de transfer, Anexa A: Bauxită”. Primul document include linii directoare cu privire la identificarea corectă a tranzacției și determinarea valorii de piață pentru vânzarea de minerale. Al doilea document conține îndrumări cu privire la identificarea factorilor economici relevanți care influențează prețurile și ilustrează aceste îndrumări pentru cazul bauxitei.

Principiul valorii de piață reprezintă un standard aplicat de grupurile de societăți și de administrațiile fiscale pentru evaluarea tranzacțiilor derulate între societăți afiliate. Dificultățile întâlnite în procesul de determinare a prețurilor de transfer, cum ar fi obținerea unor cantități semnificative de informații, sunt accentuate de caracteristicile industriei miniere, precum lipsa de informații publice disponibile referitoare la această industrie și la prețurile practicate.

Activitatea de minerit presupune explorarea, dezvoltarea și extragerea mineralelor și a metalelor și, în anumite cazuri, a cristalelor non-minerale (opal) și a materialelor organice (chihlimbar). Pe scurt, mineritul presupune extragerea și vânzarea resurselor naturale și neregenerabile, care se găsesc în scoarța terestră. Însă, grupurile moderne de societăți pot fi implicate și în activități de logistică și vânzare sau procesare de minerale și metale.

Riscurile asociate prețurilor de transfer variază în funcție de etapa din lanțul creator de valoare.

Având în vedere faptul că etapa de explorare presupune utilizarea geologilor, a inginerilor, precum și a echipamentului specializat, riscurile asociate prețurilor de transfer se pot identifica în cazul prestărilor de servicii tehnice între societăți afiliate sau a închirierii de echipament specializat.

În etapa de dezvoltare, pot apărea mai multe riscuri asociate prețurilor de transfer, cel mai semnificativ fiind riscul de finanțare în relație cu afiliații, care poate îmbrăca mai multe forme: credite, derivative și alte structuri neconvenționale de finanțare (aranjamente de tip “metal streaming”). De asemenea, în această etapă pot apărea prestări de servicii tehnice, prestări de servicii de management sau închirieri și vânzări de active.

Etapa de producție este caracterizată de aceleași riscuri asociate prețurilor de transfer, dar și de riscurile aferente vânzării produselor și promovării pe piață (de obicei în relație cu o societate afiliată nerezidentă).

În etapa de procesare, rafinare și topire, riscurile asociate prețurilor de transfer pot apărea în cazul unor tarife excesive pentru tratare și rafinare practicate în relație cu societățile afiliate, dar și ca urmare a societăților interpuse, specializate în vânzări și marketing.

Mai mult, ghidul analizează aplicabilitatea metodei prețurilor comparabile necontrolate (CUP) și include observații cu privire la aplicarea în practică a ajustărilor de comparabilitate, de exemplu ajustările privind caracteristicile fizice ale produsului (reducerea prețului în cazul prezenței impurităților) sau cu privire la termenii de livrare.

Metoda CUP este, în general, considerată adecvată pentru analiza tranzacțiilor cu minerale derulate între societăți afiliate. În acest caz, cotațiile de preț publice pot fi folosite pentru analiză. Pentru compararea tranzacției controlate cu prețul cotat, trebuie avuți în vedere o serie de factori: caracteristicile fizice ale produsului și calitatea produsului, volumele tranzacționate, durata contractelor, termenii de livrare, dar și alți factori precum: transport, asigurare, diferențe de curs de schimb valutar și termeni de plată.

În cadrul analizei, trebuie luate în considerare și următoarele aspecte: dinamica cererii și ofertei de pe piață (existența sau absența unor prețuri listate pe o bursă, ca de exemplu în cazul aurului sau argintului), structura entităților care reprezintă vânzătorul și cumpărătorul, istoricul producției și reputația minei respective, precum și riscul suveran asociat cu locația minei, și altele.

De exemplu, în cazul specific al bauxitei, un indice de preț pentru aceasta (cum ar fi CBIX) furnizează informații esențiale pentru determinarea prețului acestui produs. Prin intermediul unei aplicații, CBIX permite utilizatorilor să introducă în sistem caracteristicile fizice ale bauxitei (precum conținutul de alumina și silica) și, ulterior, aceasta determină o indicație de preț de piață pentru o anumită zi.

Concluzie

Caracteristicile unice ale industriei miniere impactează direct prețurile de transfer aplicate mineralelor și, prin urmare, elementele definitorii ale produselor trebuie să fie luate în considerare, împreună cu ajustările necesare pentru a uniformiza aceste caracteristici, precum și indicii de prețuri, ca punct de plecare, în cazurile în care aceștia sunt disponibili.

Pentru a gestiona provocările întâlnite în determinarea prețurilor de transfer pentru această industrie, guvernele pot publica ghiduri pentru contribuabili, pot stabili reglementări privind “zona de siguranță” sau pot merge mai departe și pot stabili prețurile pentru aceste produse (de exemplu, pentru gaze naturale sau motorină). Anumite state au implementat abordarea metodei a șasea pentru a determina prețurile de transfer (pe scurt, o cotație ajustată). Și în cazul României sunt necesare astfel de îndrumări suplimentare pentru analiza tranzacțiilor intragrup specifice acestei industrii și pentru a crește gradul de predictibilitate din perspectivă fiscală.